Elevii de gimnaziu din județele Suceava și Iași au avut oportunitatea să participe la programul „Săptămâna cadeților”, organizat la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în perioada 25-29 noiembrie.

Potrivit reprezentanților instituției, această activitate s-a desfășurat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României și face parte dintr-o campanie de promovare a carierei militare.

În cadrul acestui eveniment, elevii selecționați pe bază de voluntariat din instituțiile civile de învățământ au fost invitații elevilor militari, pentru a se familiariza cu activitățile desfășurate în colegiu.

Prima serie a fost formată din 21 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Teodor V. Ștefanelli”, Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc și Școala Gimnazială „Prisăcani” din județul Iași. A doua serie a avut în componență 25 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 din Gura Humorului și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. „Cadeții” au  ales să participe la această activitate din dorința de a cunoaște instituția de învățământ și viața de licean militar.

După ce au îmbrăcat uniforma de elev ștefănist, cadeții au participat la prima oră de pregătire militară. Astfel, îndrumați de elevi din clasa a IX-a, au învățat modul în care se face așezarea în formație, care este formula de salut și alte noțiuni introductive specifice mediului cazon.

Pe parcursul zilelor petrecute la colegiu elevii de gimnaziu s-au încadrat în programul orar al elevilor militari, au vizitat spațiile de învățământ și au participat la un cenaclu literar susținut de elevii ștefăniști. Una dintre provocările de care au avut parte cadeții a fost exersarea traseului utilitar-aplicativ, probă pe care o vor susține la examenul de admitere.

La finalul activităților, elevul Alexandra Balahură a menționat: „A fost o experiență unică, a fost minunat să văd cum este să trăiești într-un astfel de colectiv. Pot să spun că am învățat ce înseamnă unitatea, pentru că ei, elevii militari, nu sunt doar colegi, ei sunt ca o adevărată familie. Le mulțumesc atât profesorilor și cadrelor militare pentru această oportunitate, cât și elevilor din compania a II-a care ne-au primit în mica lor familie!”.

Acum, că aventura lor s-a încheiat, elevii de gimnaziu vor împărtăși colegilor de la școlile de proveniență momentele inedite petrecute în aceste zile la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.