Autovehiculele neutilizate și abandonate pe domeniul public, în Suceava, vor fi ridicate de municipalitate, iar proprietarii acestora riscă amenzi de până la 2000 de lei.
Măsura, aplicată din plin și anul trecut, când nu mai puțin de 156 de autoturisme fără proprietari/abandonate, au fost depistate pe domeniul public, a fost reluată în forță și anul acesta.
“Din cele 156 de autoturisme identificate în 2019 pe domeniul public, în urma demersurilor făcute, 129 au fost luate de către deținătorii legali, 18 au fost ridicate de către Poliția Locală, iar 9 autovehicule sunt în procedura de lucru. Anul acesta au fost deja ridicate 2 mașini abandonate. Sfătuiesc persoanele care dețin astfel de autoturisme, să le ridice de pe domeniul public, în caz contrar, colegii de la Poliția Locală vor recurge la aplicarea amenzilor (1.000-2.000 lei). Acțiunile vor continua până când problema acestor autovehicule va fi rezolvată!”, a spus viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.
Acțiunile de localizare și ridicare a vehiculelor fără proprietari/abandonate pe terenurile ce aparțin municipiului Suceava sunt efectuate pe tot parcursul anului, mai ales în contextul crizei locurilor de parcare.
Comentarii