Chiar de suntem încă în plină iarnă, abia trecuți de jumătatea lunii ianuarie – Gerar, în municipiul Suceava a fost demarată o campanie de curățenie ca de primăvară, inițiată de viceprimarul Lucian Harșovschi, responsabil de salubrizarea orașului.
Pe de o parte, echipe de salubrizare îndepărtează formațiunile de zapadă/gheață din grămezile formate pe arterele principale (bvd. 1 Decembrie, str. Calea Obcinilor, bvd. 1 Mai, str. Universității, bvd. George Enescu, str. Ștefan cel Mare, str. Ana Ipătescu, str. Calea Unirii), se ocupă de curățarea străzilor, trotuarelor și spațiilor verzi, curățare rigole și măturat manual pe arterele principale, iar pe de altă parte, se acționează cu măturat mecanizat trotuare și carosabil, ba chiar și cu toaletarea gardului viu, pe străzi precum Mărășești, prof. Leca Morariu, str. Oituz, Samoil Isopescu, Alexandru cel Bun.
Situația, oarecum neobișnuită, în condițiile în care, cu ani în urmă, contractele de salubrizare nici nu includeau perioada de iarnă cu operațiuni de curățenie, ci doar de deszăpezire, este perfect normală, dacă vrem ca orașul să arate cât mai bine, indiferent de anotimp.
“Orașul nu arată prea curat în această perioadă din cauza condițiilor meteo, motiv pentru care, chiar dacă suntem în sezonul de deszăpezire (15 nov.-15 mar.), am dat dispoziție să se curețe arterele și să se ridice resturile de zăpadă.
Deși acest proces va fi unul anevoios, temperaturile fiind scăzute (de cele mai multe ori nu depășesc gradul de îngheț în timpul zilei), vom rezolva această problemă, iar orașul va fi curățat.
Când vremea va permite, vor fi spălate inclusiv rigolele, chiar dacă este totuși ianuarie”, a spus Lucian Harșovschi, care a verificat în teren desfășurarea operațiunilor de curățenie de iarnă, devenite o necesitate, atât ca urmare a schimbărilor climatice, cât și a celor din societate.
Comentarii