Un şofer cu alcoolemie foarte mare a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit cu maşina într-un podeţ şi într-un gard.
Miercuri, la ora 12.21, Secţia 8 Poliţie Rurală Adâncata a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza comunei Zvoriștea s-a produs un eveniment rutier.
Din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat pe DC 54A din comuna Zvoriștea un autoturism ieșit în afara carosabilului și la circa 300 metri pe conducătorul auto, un localnic de 40 de ani.
Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat faptul că, în timp ce conducea vehiculul spre domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroşat podeţul de acces în curtea unui imobil și s-a oprit în gardul din apropiere.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii