Un incendiu pornit de la scăpările de gaze ale unui aragaz, urmat de explozia unei butelii, a distrus o casă din satul Giuleşti, comuna Boroaia. Alarma de incendiu s-a dat miercuri, în jurul orei 16.00, la faţa locului intervenind patru maşini de stingere de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, cu sprijin de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Boroaia.

Pompierii au găsit o locuinţă puternic afectată, iar din primele cercetări a rezultat că focul ar fi pornit de la aragazul defect din locuinţă. Explozia uneia dintre buteliile de aragaz (pompierii au găsit în bucătărie două butelii) a dat amploare incendiului.

Pompierii au transmis că locuinţa cu bunurile din interior a fost distrusă. Totuşi au fost salvate o clădire învecinată şi o anexă din respectiva gospodărie.