La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc sâmbătă, 21 martie 2020, de la ora 19:00, spectacolul „Show de comedie” cu Doru Octavian Dumitru, „One Man Show” care îmbie, prin spectacolele sale, la destindere și terapie prin râs.

„Eu cred în comedie şi cred că râsul este cel care trebuie promovat mereu, pentru că râsul e cel care ne ţine pe toţi în echilibru!”, este de părere Doru Octavian Dumitru, originar din Galați, născut pe 11 iunie 1956. În ciuda faptului că absolvit Facultatea de Instalații, acesta a lăsat ingineria pentru comedie, numele maestrului atingând apogeul în anii 1990. Format în cadrul festivalurilor studențești (viaţa ca artist și-a început-o la Galaţi, la Teatrul de Revistă „Nae Leonard”, în 1986), comicul român a fost liderul nenumăratelor festivaluri de umor. Iar pentru a deveni un comediant fără cusur, acesta a luat drumul Statelor Unite ale Americii, acolo unde, după cum însuși a afirmat, a învățat de la cei mai buni precum: Billy Crystal sau Whoopie Goldberg.
„Un om de calitate, căruia i place să vadă zâmbete pe fețele oamenilor și se bucură să audă râsul publicului prezent, reușind, prin temele abordate, să îi surprindă plăcut pe toți cei care vin să petreacă o seară relaxantă alături de el”, spun organizatorii evenimentului. Biletele costă 60 de lei și 40 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, telefon 0230 523 718.