433 de persoane din județul Suceava se află în izolare voluntară la domiciliu și alte 13.446 au încheiat această măsură, iar în carantină instituționalizată în județ se află 462 de persoane și au ieșit din carantină instituționalizată 1.781 de persoane, conform unui comunicat de presă remis de Prefectura Sucevei luni, 27 aprilie, la ora 14.00.

La data prezentului comunicat, erau externate din spital 921 de persoane, cu 24 mai multe ca în ziua precedentă, și declarate vindecate 367 de persoane, același număr ca la comunicarea anterioară.

În contextul COVID 19, forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, verificarea locațiilor de carantinare sau a societăților comerciale și  pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. Astfel au fost executate, în ultimele 24 de ore, 88 de misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină. Au fost verificate 631 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Au fost constatate și aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 164.860 de lei. Totodată au fost constatate două infracțiuni în context, fiind înregistrat un dosar penal în care au fost cercetate două persoane.

În perioada de referință au fost depistate 96 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost constatate și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 152.000 lei.

În ultimele 24 de ore, personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 7 fapte de natură contravențională (două pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și cinci alte contravenții în context). Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 9.655 de lei (4.000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 5655 alte contravenții în context).