Conducerea Aeroportului „Ştefan cel Mare” a anunţat că WizzAir a făcut public în mod oficial că a prelungit datele până la care sunt anulate zborurile din Suceava către destinaţiile externe din Italia şi Germania. Potrivit unui anunţ al conducerii aeroportului, pe perioada stării de urgență, în conformitate cu art. 8 din Ordonanța Militară nr. 6, Aeroportul "Ștefan cel Mare" Suceava nu poate opera zboruri comerciale. Astfel, compania aeriană WizzAir a anulat toate zborurile până în data de 15 mai 2020, cu excepţia cursei aeriene pentru Londra-Luton, pentru care nu a fost anunţată data până la care este anulată. De precizat că WizzAir anunţase anterior că zborurile Suceava – Londra sunt anulate până pe 1 mai 2020, însă este de aşteptat ca această dată să fie prelungită în perioada următoare.

Conducerea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava a mai adăugat că potrivit orarului transmis de WizzAir, reluarea zborurilor se va face în data de 19 mai 2020 pentru cursa de Roma-Ciampino, 20 mai 2020 pentru cursele de Milano-Bergamo şi Bologna şi 1 iunie 2020 pentru zborul de Memmingen.
”Aşteptăm de asemenea ca și compania națională TAROM să îşi reia zborurile de pe aeroportul nostru, cât mai curând posibil, după finalizarea stării de urgență”, au mai transmis reprezentanţii Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava.