Materia școlară care nu a fost parcursă de elevi și profesori, în această perioadă, va fi recuperată începând cu luna septembrie, potrivit declarațiilor ministrului Educației, Monica Anisie, de luni, 27 aprilie.

În contextul în care, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile vor rămâne închise, Anisie a subliniat că elevii și profesorii trebuie să continue învățarea asistată de tehnologie până pe 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului școlar 2019-2020.

Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin și vor transmite elevilor resurse și sarcini de lucru.

Referitor la încheierea situației școlare, mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note și nu se vor mai susține teze. Pentru situații excepționale, dacă elevul nu are două note sau calificative, Ministerul Educației va comunica modalitățile de încheiere a situației școlare.

De asemenea, studenții își vor continua învățarea online, iar examenele se pot susține și online. Fiecare universitate va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene.

„Toate măsurile luate de Ministerul Educației respectă recomandările medicilor specialiști. Prin urmare, obiectivele Ministerului pentru această perioadă sunt următoarele – încheierea cu bine a situației școlare, iar examenele pentru elevi, studenți și profesori să se desfășoare în siguranță și în conformitate cu legea. Știu și înțeleg că este o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți. Mulțumesc elevilor și profesorilor că au continuat învățarea de acasă. Educația continuă în orice condiție”, a conchis Anisie.