Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul proiectarea și realizarea lucrărilor la proiectul „Restaurare monument istoric Muzeul Fălticenilor Vasile Ciurea”.  Cătălin Coman a precizat că prin acest proiect va fi restaurată clădirea în care a funcționat primul Muzeu regional al județului Suceava și ulterior Biblioteca Municipală „E. Lovinescu” din Fălticeni. Investiţia, cu o valoare de 2,92 milioane de lei, va fi finanțată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Coman a explicat că proiectarea trebuie finalizată în 45 de zile, după care lucrările de restaurare vor dura opt luni. Contractul a fost semnat de primarul Gheorghe Cătălin Coman, din partea Primăriei Fălticeni, şi reprezentanţii asocierii formate din societăţile SYM RSC Siret, lider de asociere şi executant al lucrărilor şi proiectantul SC Proiect Botoşani.

„Demersurile pentru realizarea acestui proiect au început în anul 2016, când  a fost obţinut, de la Ministerul Culturii, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, avizul prealabil în vederea înfiinţării Muzeului Fălticenilor Vasile Ciurea”, a spus Cătălin Coman. Primarul din Fălticeni a adăugat că un rol important în promovarea acestui proiect l-a acut deputatul Alexandru Rădulescu, care la vremea respectică era consilierul său, el coordonând echipa care a realizat documentaţia care a stat la baza obţinerii avizului.  

Bazele „Muzeului Fălticenilor” au fost puse în anul 1914, constituit sub denumirea Muzeul regional al judeţului Suceava. Din primăvara anului 1930, dat fiind numărul mare de exponate şi nevoia de extindere a secţiilor muzeului, instituţia s-a mutat în clădirea situată în faţa Primăriei Fălticeni. Clădirea a fost achiziţionată de Societatea „Muzeul din Folticeni” de la  Alexandru Cantacuzin. Tot atunci numele s-a schimbat în „Muzeul Fălticenilor”. După 1970, în urma unor măsurilor de reorganizare a muzeelor din judeţul Suceava, „Muzeul Fălticenilor” a fost desfiinţat. Ulterior, în clădire a fost organizată Biblioteca orăşenească, actuala Biblioteca municipală „E. Lovinescu”

„Așteptarea a fost de lungă durată, pentru că demersurile noastre au începutut în anul 2016. Am trecut de toate etapele birocratice iar acum ne bucurăm că a venit momentul în care vom reuși să revitalizăm o clădire monument și o instutuție emblematică pentru Fălticeni. Am încredere că lucrările se vor realiza în timp util, astfel încât să redeschidem clădirea în anul 2021. Finanțarea obținută prin PNDL este una consistentă. Sunt aproape 3 milioane de lei atrași în Fălticeni, bani care nu am fi putut să-i asigurăm de la bugetul local. Este prima dată cânt această clădire va fi restaurată, pentru că ultimele reparații au fost făcute cu zeci de ani în urmă. Astfel, iată că investim în cultură cu fapte, nu cu vorbe”, a declarat Cătălin Coman.

Cătălin Coman a spus că după restaurare, imobilul, aflat pe lista monumentelor istorice, va avea funcţionalitate de muzeu şi bibliotecă.