Din cauza ploilor puternice din ultima perioadă și a prognozei meteo pentru următoarele 72 de ore, autoritățile au emis un Cod Roșu hidrologic pentru râurile din bazinele hidrografice Bistrița, Moldova și Suceava.

Conform alertei de urgență, transmisă și pe telefoane, de luni dimineață, sucevenii sunt atenționați să nu se apropie de malurile râurilor, să evite zonele inundabile, traversarea punților și a podețelor improvizate.

În caz de urgență, oamenii trebuie să se adăpostească în zone mai înalte și să apeleze la numărul de urgențe 112.

Conform unei informări transmise de către Administrația Națională “Apele Române”, în spațiul hidrografic Siret, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis următoarele avertizări:

COD ROŞU -  În intervalul 22.06.2020 ora 18:00 – 24.06.2020 ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin amonte de Acumularea Izvorul Muntelui şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Izvorul Muntelui (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău).

COD PORTOCALIU - În intervalul 22.06.2020 ora 12:00 – 25.06.2020 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – sector amonte de Acumularea Galbeni, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval de confluenţa cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea).

COD GALBEN - În intervalul 22.06.2020 ora 12:00 – 25.06.2020 ora 24:00 pe râurile din bazinul hidrografic Siret (judeţele: Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea).

În zonele vizate de avertizare, vor avea loc scurgeri importante pe versanti, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

Apele Române monitorizează 24 h din 24 evoluția fenomenelor vizate prin intermediul dispeceratelor de la nivel local și bazinal. Echipele de intervenție sunt în stare de vigilența maximă, pregătite cu materiale și utilaje și acționează împreună cu ISU în sprijinul autorităților locale pentru gestionarea situațiilor de risc hidrologic.

În urma precipitațiilor căzute în ultimele zile în spațiul hidrografic Siret și propagării, debitele și nivelurile pe toate cursurile de apă sunt în creștere. Luni după-amiază se situau peste COTA DE ATENȚIE – râul Sărișorul Mare, la stația hidrometrică Panaci (80+20 cm), râul Izvoru Giumalău, la stația hidrometrică Pojorâta (70+5 cm), râu Teșna la stația hidrometrică Coșna (160+2 cm), râu Moldova la stația hidrometrică Prisaca Dornei, județul Suceava (250+34 cm).

Semnificația Codului Roșu în bazinele hidrografice este: risc de inundații majore care poate necesita adoptarea unor măsuri deosebite pentru evacuarea oamenilor şi bunurilor, impunerea de restricţii la folosirea podurilor şi căilor de transport, exploatarea construcţiilor hidrotehnice, altele.

Din cauza intensității majore a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate şi poate exista un risc semnificativ pentru viața oamenilor.