Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Putna, a ajuns după gratii din nou, de această dată pe termen mai lung – minim 30 de zile, după ce judecătorii de la două instanțe au admis sesizarea polițiștilor și a procurorului de caz, admițând că acesta este un pericol public după ce s-a angajat într-o nouă urmărire cu poliția, deși se afla sub control judiciar pentru o faptă similară. Decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Nicușor Tapîrdău a rămas definitivă la Tribunalul Suceava, după ce inițial și Judecătoria Rădăuți a înlocuit controlul judiciar cu măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile. Săptămâna trecută, pe 15 iunie, un echipaj de la Secția Rurală Gălănești, care acționa pe drumul județean din Bilca, a efectuat semnal regulamentar de oprire unei mașini care circula pe direcția dinspre Frătăuți spre Vicovu de Sus. Șoferul a mărit brusc viteza de deplasare, polițiștii plecând în urmărire cu semnale acustice și luminoase. După aproximativ 3 km, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un lan cu grâu. Din autoturism au ieșit doi tineri care au fugit în vegetația din apropiere, unde au fost prinși și imobilizați. În scurt timp polițiștii au aflat cu cine au de a face. Gheorghe Nicușor Tapîrdău, în vârstă de 24 de ani, din Putna, care nu are permis de conducere și care, pe 18 mai a.c., mai fusese prins după o urmărire în trafic. El se afla sub măsura controlului judiciar, cu interdicție de a mai conduce autoturisme și cu interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu. Așadar, acesta a ignorat flagrant măsurile dispuse de un procuror, fapt care l-a adus până la urmă după gratii. Anterior, pe 18 mai, în jurul orei 1.00, o patrulă de la Secția Rurală Gălănești, în timp ce acționa pe raza comunei Putna, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Audi. Șoferul nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea cu viteză. Tânărul s-a ascuns cu mașina în albia pârâului Putna, mascată de vegetație, unde polițiștii l-au ajuns din urmă și l-au prins.La volan a fost același tânăr. La urmărirea de luna trecută tânărul era și băut, având concentrația de 0,67 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Același tânăr a fost condamnat recent la 8 luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru conducere fără permis. Așadar, tânărul are deja și o condamnare tot pentru conducere fără permis Mai putem adăuga și că mașina cu care se deplasa tânărul fără permis nu avea nici asigurare RCA valabilă, fiindu-i aplicată o amendă de 5.000 de lei. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.