Zeci de studenți ai Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava s-au oferit voluntari pentru a sprijini activitatea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Aceștia și-au arătat disponibilitatea de a sprijini activitatea instituției în condițiile în care asistăm la o creștere tot mai mare a numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

”În baza unui protocol de colaborare încheiat între Universitatea <Ștefan cel Mare> din Suceava și Direcția de Sănătate Publică Suceava, în data de 6 noiembrie 2020 au fost desfășurate instruiri și probe practice conducând la selecția a 12 studenți care vor desfășura activități cu timp parțial în sprijinul DSP Suceava, în baza unor convenții individuale de practică, sub coordonarea comună a cadrelor DSP și USV”, a arătat profesor universitar doctor Mihai Dimian, prorector al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Practic, din cei 30 de studenți care s-au oferit voluntari, în urma procesului de triere și selecție au fost admiși 12 dintre ei.

”Așa cum a procedat și în contextul primului val de infectări ce a afectat județul Suceava, Universitatea <Ștefan cel Mare> își manifestă întreaga disponibilitate pentru a contribui cu soluții utile în sprijinul oamenilor afectați de situația actuală și al instituțiilor publice responsabile de coordonarea acțiunilor specifice”, a mai arătat prorectorul Mihai Dimian.