Județul Suceava a înregistrat, marți, 126 de noi infectări cu SARS-CoV2 și un număr foarte mare de pacienți reconfirmați pozitiv la retestare - 95 de persoane. În ultimele 24 de ore, în județul Suceava au fost testate 707 persoane.

Incidența cazurilor pozitive la nivelul județului este 1,6 la mie, mai mică decât în ziua anterioară, când a fost 1,67 la mie.

La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (Covid – 19). Cele mai multe cazuri noi sunt în județele Cluj – 464 de cazuri și Iași – 353 și în București, unde sunt 1.946 de cazuri noi. Județul  Constanța a scăzut la 281 de cazuri noi/ zi.

Marți a fost un număr record de decese în 24 de ore: pentru intervalul 7-8 decembrie la nivel național au fost raportate 213 decese, dintre care 201 în rândul pacienților diagnosticați cu Covid-19 care aveau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 sunt internate la ATI. La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.151 de teste, 19.176 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.975 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 249 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 decembrie.