Un nou incident care are legătură cu activiștii de mediu s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, pe DN 17, în apropiere de Gura Humorului. Activistul de mediu Daniel Bodnar, alături de câțiva dintre cei care îl susțin în acțiuni, a sunat la 112 și a sesizat că un autocamion încărcat cu lemn, de provenienţă suspectă, circulă dinspre Frasin-Stulpicani spre Gura Humorului. Mai mult, vehiculul cu lemn părea a fi și supraîncărcat.
Activiștii se aflau într-un autoturism, cu care se deplasau în spatele camionului, care circula cu peste 80 de kilometri la oră în localitate. La un moment dat, la intrarea în Gura Humorului, autoturismul în care aflau cei patru activiști a fost tamponat violent, din lateral, de un BMW al cărui șofer a oprit imediat pe dreapta. Acesta din urmă a negat evidențele și s-a plâns că el a fost tamponat.
”Cel care s-a tamponat în mașina noastră este rudă cu patronul firmei și așa se explică gestul lui golănesc. Era escorta camionului practic. Vom depune plângere penală împotriva lui. Se pot vedea foarte clar și pe asfalt urma și traiectoria mașinii noastre după ce a fost lovită”.
Referitor la acest caz, comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că poliția a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere în acest caz și a fost sesizat procurorul competent, pentru continuarea cercetărilor.
Cu privire la camion, acesta a fost oprit în cele din urmă de polițiști, care au sesizat atât Garda Forestieră, cât și Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere. Pe parcursul zilei de marți, echipele de control ale instituțiilor amintite mai sus au început verificări privind legalitatea transportului de lemn.
Episoadele de acest gen se repetă periodic de o bucată de vreme, principala țintă a acțiunilor de intimidare fiind Daniel Bodnar, care deranjează tot mai mult afaceriștii cu lemn.
Comentarii