Formația de fotbal feminin CSS „Nicu Gane” Fălticeni a început cu bine sezonul oficial de primăvară. Echipa antrenată de Marcel Irimie și Adrian Dănilă a reușit să avanseze în faza optimilor de finală ale Cupei României după ce a dispus în șaisprezecimi, în deplasare, de formația Navobi Iași. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Loredana Casian, pe finalul primei reprize, cu o execuție pretențioasă, direct din corner.

CSS „Nicu Gane” a evoluat în alcătuirea: Miruna Ciobanu, Andreea Lazăr, Mihaela Holtzhauser, Dorina Viziteu, Cătălina Vițelariu, Naomi Leontescu, Loredana Casian, Bianca Loghin, Alesia Leonte, Andreea Buburuzan, Denisa Pînzariu. Au mai intrat: Daria Iureniuc, Anda Bejenariu și Bianca Parasca.

Meciurile din faza optimilor de finală se vor disputa pe data de 28 aprilie.

Cele două echipe se vor reîntâlni și în campionatul Ligii a II-a, sâmbătă, 27 martie, pe terenul de fotbal al Comunei Preutești, în cadrul etapei a VI-a. Săptămâna viitoare, gruparea din Fălticeni are programate alte două partide de campionat, miercuri, acasă, cu CSS Târgoviște, și sâmbătă, în deplasare, cu Vasas II Femina Odorheiu Secuiesc.