Trei dintre brazii ornamentali care înfrumusețau zona din fața Palatului Administrativ Suceava s-au uscat complet și urmează să fie tăiați în curând.

La prima vedere s-ar putea crede că există o legătură între puternicul incendiul care a distrus mansarda clădirii istorice, adevărată emblemă a orașului, și brazii care par să fie “secați de viață” de la arșiță.

Doar că în jurul lor mai sunt și alte exemplare de arbori ornamentali a căror stare “demontează” imediat această variantă, plus că fenomenul este deja prezent și în alte părți din zona centrală, cu arbori de rășinoase aflați în diverse stadii de uscare atât în parcul de la Curtea Domnească, cât și pe Calea Unirii, cum se coboară înspre zona comercială.

“Uscarea brazilor din zona Palatului Administrativ este un fenomen anterior regretabilului incendiu. Nu are legătură cu asta, ci mai degrabă cu dăunătorii specifici acestor specii, de rășinoase, fiind atacați mai mulți arbori, în special pini și brazi. Copacii uscați sunt marcați, avem avizele necesare pentru tăierea acestora, dar mai așteptăm intervenția unor specialiști în silvicultură, care vor veni să ia probe, să putem identifica problema, pentru că devine una de amploare. Sunt deja semne că și alți arbori din zonă sunt afectați, avem deja pini uscați pe la Curtea Domnească și pe Calea Unirii... Am luat legătura cu Pepiniera Salcea și am solicitat arbori tineri, tot conifere, cu care să-i înlocuim pe toți cei uscați. Mergem pe varianta de înlocuire tot cu conifere deoarece sunt arbori care produc oxigen pe tot parcursul anului”, a explicat Marian Andronache, șeful Direcției Domeniului Public Suceava.

O posibilă ipoteză a uscării brazilor și pinilor ar fi un atac al gândacului de scoarță, precum Ips duplicatus, care în ultimii ani a făcut ravagii în coniferele din zona joasă a județului, mai expuse la atacurile dăunătorilor, deoarece se află în afara arealului lor natural, având o creștere forțată și durată mai mică de viață.