Persoanele de pe raza județului Suceava aflate în carantină sau în izolare la domiciliu pot apela numărul de telefon 0230.220.103, cu tarif normal, pentru a comunica direct și a transmite către autoritățile responsabile necesitățile de hrană, apă sau produse de igienă, informează Prefectura Suceava.

La acest număr de telefon pot apela și reprezentanții autorităților publice locale sau alți factori implicați în gestionarea acestei situații, inclusiv operatorii care asigură buna funcționare a instalațiilor utilitare (și servicii poștale) pentru a afla informații utile despre Covid 19 și măsurile dispuse în vederea limitării riscului de răspândire a infecțiior cu noul coronavirus.

Prefectura reamintește că persoanele care vin în țară și au nevoie de informații despre Covid 19 pot apela linia TELVERDE 0800800358. De asemenea, cetățenii care vor să sesizeze încălcări ale condițiilor de izolare sau alte abateri de la procedurile și măsuri instituite pentru prevenirea și diminuarea riscului de răspândire a infecțiior cu noul coronavirus pot apela numărul unic de urgență 112.