Comuna Dorna Arini este singura din județul Suceava cu incidența cazurilor de Covid-19 mai mare de 4 la mia de locuitori, ca urmare aici au fost impuse restricții suplimentare de circulație și de funcționare a operatorilor economici.

Primarul comunei, Andrei Ștefăniță Mazăre, a declarat că în comună erau luni la amiază 20 cazuri de Covid-19, grupate în jurul unei familii numeroase de gospodari, și 15 persoane carantinate deoarece au fost în contact direct cu cei confirmați pozitivi. 12 persoane dintre cele diagnosticate cu Covid-19 erau internate în spital. Prima care s-ar fi infectat, potrivit primarului, ar fi o educatoare care profesează în Vatra Dornei și de la care s-ar fi îmbolnăvit bunica acesteia, apoi întreaga familie și vecinii. „S-au îmbolnăvit părinți, copii, veri... Vreo șase din familie, apoi vecinii... S-a îmbolnăvit și o persoană care este paralizată și n-a ieșit deloc din casă, de la cei care au venit pe la ea”, a afirmat primarul Mazăre.

Acesta a subliniat că cele 20 de cazuri sunt în satele Dorna Arini și Cozănești, în timp ce în celelalte 5 sate nu se înregistrează nici un caz. Nici în școlile, grădinițele sau pensiunile din comună nu s-a înregistrat nici un caz de infectare cu SARS-CoV-2, dar cu toate acestea localnicii respectă, în cea mai mare parte, restricțiile suplimentare impuse, chiar dacă nu le convine situația. „După un an de zile, lumea este dată peste cap, nu reacționează bine la restricții. E complicat, lumea vede la televizor că sunt proteste, vede oameni care apar la televizor și spun că măsurile nu sunt bune. Suntem acum în atenția tuturor, Poliția, jandarmii și noi suntem toată ziua pe drum și vorbim cu oamenii. Lumea ascultă și înțelege că, dacă trecem de 7 la mie cu incidența, restricțiile care acum sunt în weekend vor fi în fiecare zi”, a mai spus primarul Andrei Mazăre.

Noile reguli în context Covid-19 prevăd că în localitățile în care incidența cazurilor pozitive este de peste 4 la mie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică agenții economici vor închide la ora 18.00, iar deplasarea persoanelor în afara locuinței, de la ora 20.00 până la 05.00, va fi permisă doar pentru câteva motive bine întemeiate.

În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5 la mia de locuitori, restricțiile se aplică în toate zilele săptămânii. Sunt exceptate farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone. Aceste firme își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.