Biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni, păstorită de preoții Petru Irimescu și Constantin Aioanei, biserică în care se află și Icoana Maicii Domnului Portăriţa, a fost resfințită duminică, 23 mai 2021, în prezența unui număr mare de credincioși. Cu acest prilej au fost sfințite Prestolul, pictura și celelalte lucrări realizate la biserica din Rădășeni în ultimii ani:„exteriorul și interiorul restaurate, astereală şi tablă de cupru, fațadele refăcute, pictură nouă, mobilier, un centru social-pastoral, clopote, obiecte de cult, veşminte, covoare etc.”
Pictura bisericii s-a executat în tehnica frescă de către pictorul Gabriel Constantin Nechita.
Sfânta Liturghie și resfințirea bisericii au fost săvârșite de un sobor impresionant de ierarhi, preoți, diaconi. Au răspuns invitației de a participa la sărbătoarea religioasă de la Rădășeni: Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei,Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți (Basarabia), Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul PărinteVisarion, Episcopul Tulcii,Preasfințitul PărinteGurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul PărinteTimotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor,Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Diplome de Excelență
După Sfânta Liturghie – moment cu „revărsare de har”, Preasfințitul PărinteTimotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiu al satului Rădășeni, a prezentat un scurt istoric al satului Rădășeni și a donat bisericii o Sfântă Cruce de Binecuvântare, trimisă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Prezent la eveniment, Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a donat bisericii din Rădășeni „Sfinte Vase”. A fost prezent la sărbătoarea de resfințire a bisericii și scriitorul Grigore Ilisei, care acum 20 de ani a realizat un film: „De la Athos la Rădășeni”, despre Icoana Maicii Domnului care se află în Biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni.
Oaspeții veniți din toate colțurile țării au primit Diplome de Excelență din partea primarului comunei Rădășeni, Neculai Perju. Tot Diplome de Excelență au primit din partea edilului comunei și preoții Petru Irimescu și Constantin Aioanei, slujitorii Bisericii parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni, scriitorul Grigore Ilisei, invitații de la Patriarhia Română, directorul Radio Trinitas, Ciprian Olinici,etc. Pr. Constantin Aioanei a oferit din partea bisericii din Rădășeni icoane pictate cu chipul Maicii Domnului Portăriţa. Închinarea credincioșilor în Sfântul Altar al bisericii resfințite s-a făcut după terminarea Sfintei Liturghii.
„Trecerea unui veac de la aducerea Icoanei Maicii Domnului Portărița la Rădășeni găsește biserica parohiei frumos împodobită”
Anul acesta se împlinesc100 de ani de la aducerea în localitatea Rădășeni a Icoanei Maicii Domnului Portăriţa. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus recent pentru Ziarul Lumina: „Icoana Maicii Domnului din biserica satului Rădășeni, aflat în ţinutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoanelor și a locurilor renumite ale lumii, are totuși o istorie minunată, plină de tâlc, care vorbeşte iară și iară despre milostivirea fără margini a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, izvor al multor minuni și rugătoare fierbinte pentru toţi fiii Bisericii”.
Icoana Maicii Domnului din Rădășeni este „împlinirea acestei rugăciuni făcute cu stăruință în cetatea neîngenuncheată a Ortodoxiei, Sfântul Munte Athos, în 1887”. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a mai completat că după înştiinţarea chiriarhului şi a Sectorului patrimoniu de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, icoana a fost adusă la Bucureşti, pentru a fi restaurată: „În procesul de înnoire, ferecătura lucrată în Galiţia, de o rară frumuseţe şi valoare, a fost aurită la Atelierele Patriarhiei Române din Bucureşti, iar icoana a fost tratată la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară <Horia Hulubei> de la Măgurele cu radiaţii ionizante pentru dezinfecţia stratului suport. Dintele necruțător al timpului poate afecta picturile, odoarele, oamenii, lucrurile. Avem datoria de a le reînnoi, iubind frumusețea Bisericii. Trecerea unui veac de la aducerea Icoanei Maicii Domnului Portărița la Rădășeni găsește biserica parohiei frumos împodobită, cu exteriorul și interiorul restaurate, astereală şi tablă de cupru, fațadele refăcute, pictură nouă, mobilier, un centru social-pastoral, clopote, obiecte de cult, veşminte, covoare etc. O rugăm pe Maica Luminii să trimită ajutorul și milostivirea fără margini celor care o cinstesc după cuviință”.
Comentarii