Un tânăr din Gura Humorului a fost amendat și s-a ales și cu dosar penal după ce a încălcat condițiile de carantinare și a comis un accident soldat cu rănirea unei persoane. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 20.00, pe o stradă din Gura Humorului. La acea oră, un autoturism marca Seat a oprit, iar șoferul a efectuat o manevră de mers cu spatele. Pentru că nu s-a asigurat suficient de bine a lovit un adolescent care circula pe jos. Persoana accidentată a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie gleznă stânga”. Totuși, rana nu era foarte gravă, motiv pentru care adolescentul a plecat acasă. Trei ore mai târziu, polițiștii au bătut la poarta celui care a comis accidentul. Acesta se numește Samuil David, are 26 de ani, și figura în carantină până pe 25 mai, măsură pe care a încălcat-o. Pentru acest motiv a fost amendat de polițiști, iar pentru accidentul pe care l-a provocat este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.
Comentarii