Un șofer care gonea nebunește pe drumul național 17 a fost prins de polițiști abia după o urmărire de 5 km. Bărbatul care conducea un autoturism marca VW înmatriculat în Italia a fost surprins de radar cu 122 km/h într-o zonă unde limita maximă era de 50 de km/h. Polițiștii au încercat să-l tragă pe dreapta, numai că șoferul a ignorat semnalele și și-a continuat drumul.
Când au reușit să-l oprească, polițiștii au aflat că fugarul se numește Adrian Trifan, are 36 de ani și este din municipiul Suceava. Acestuia i-au fost aplicate 5 sancțiuni la regimul rutier, amenzile totale fiind de 8.750 de lei. Mai mult, după ce au verificat baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul figura cu măsura carantinării în intervalul 19 mai - 1 iunie, măsură pe care a încălcat-o.
Comentarii