Șase oameni au ajuns la spital, duminică seară, după un accident rutier care s-a produs pe E 85 Suceava-Siret, la Grănicești. Cercetările poliției au arătat că totul a plecat de la o manevră la stânga a unui tânăr șofer în vârstă de 19 ani.
În jurul orei 20.20, pe E 85, la Grănicești, la intersecția cu un drum local, un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Botoșani, care conducea un autoturism Ford, pe direcția Suceava – Siret, a intenționat să vireze la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism Hyundai condus regulamentar, din sens opus, de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Dumbrăveni.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Cei doi șoferi și patru pasageri (trei dintre ei din mașina condusă de tânărul de 19 ani, toți din Grănicești) au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pompierii militari au transmis că cei 6 erau conștienți și cooperanți.
Cei doi șoferi au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu consumaseră alcool.
Comentarii