Doi frați din Horodnic de Sus au fost protagoniștii unui scandal amplu care s-a lăsat cu amenzi, dosar penal, dar și cu încătușarea unuia dintre agresori. S-a întâmplat în seara zilei de duminică, după ce o patrulă de poliție a încercat să oprească un autoturism marca Audi A4. După o urmărire de circa 150 de metri, șoferul a tras pe dreapta, pe un podeț din fața unei case, și a încercat să fugă. Nu a ajuns prea departe pentru că polițiștii l-au imobilizat.
În momentul în care i-au fost solicitate actele personale și ale autoturismului, șoferul a devenit agresiv verbal, spunând că el nu a condus autoturismul pe drumurile publice. Bărbatul a încercat din nou să fugă, motiv pentru care polițiștii au folosit forța și l-au încătușat. La fața locului a apărut un alt personaj, care s-a recomandat ca fiind Gheorghe Cernovschi, fratele șoferului. Acesta a încercat să-i împiedice pe polițiști să-l încătușeze pe șofer, dar a fost ținut la distanță. Pentru că bărbatul care se afla la volanul autoturismului marca Audi A4 mirosea a alcool, polițiștii au vrut să-l testeze cu etilotestul, dar acesta a refuzat. A fost dus la spital, unde a acceptat să-i fie recoltate probe de sânge, iar între timp polițiștii au aflat că șoferul se numește Ilie Cernovschi și nu avea restricții în ceea ce privește dreptul de a conduce un autoturism pe drumurile publice.
Cei doi frați au primit amenzi pentru scandalul provocat, iar șoferul s-a ales și cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Comentarii