Alianța Franceză din Suceava va fi inaugurată oficial vineri, 28 mai, la ora 16.00, în prezența Excelenței Sale Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România. Înființarea Alianței Franceze din Suceava a fost aprobată de către Consiliul de Administrație al Fundației Alianțelor Franceze, reunit la Paris, pe 25 martie a.c.
Rețeaua mondială a Alianțelor Franceze numără 832 de instituții, în 131 de țări, de pe 5 continente. Alianțele Franceze au drept misiune promovarea limbii franceze și a culturilor francofone, dar și a valorilor umaniste universale.
În anul 2021, patru Alianțe Franceze au fost create în spațiul francofon, printre care și Alianța Franceză din Suceava, care este singura Alianță nou înființată în Europa Centrală și Orientală. Ea continuă activitatea fostului Birou Francez unde, timp de aproape 10 ani, comunitatea suceveană s-a bucurat de „După-amiezile francofone”, în fiecare zi de miercuri.
Deschiderea Alianței Franceze de la Suceava, pe 28 mai, va fi urmată, la ora 17.00, de decernarea Ordinului Național al Franței Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, eveniment care va avea loc în fața Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Printre înalții oaspeți ai Francofoniei instituționale în România vor fi prezenți la Suceava: Hélène Roos, directoarea Institutului Francez din România, Michel Monsauret, coordonatorul Alianțelor Franceze din România, responsabil al polului educativ la Ambasada Franței din București, Muriel-Augry Merlino, directoarea Institutului Francez din Iași.
Programul vizitei la Suceava a Ambasadoarei Franței în România, Laurence Auer, include și întâlniri cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și cu primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, la Primăria Suceava. De asemenea, oaspeții vor vizita Ambro-Romcarton.
Comentarii