Colocviile educației pentru mediu se vor desfășura vineri, 4 iunie 2021, la ora 13.00, în cadrul unui webinar prilejuit de Ziua mondială a mediului - un apel de conștientizare a importanței respectării mediului înconjurător, dar și de a lua măsurile necesare pentru a-l proteja.

Ziua mondială a mediului înconjurător (5 iunie) a fost marcată începând cu anul 1974 de Organizația Națiunilor Unite (ONU) și este găzduită în fiecare an într-o țară diferită, având activități axate pe o temă anume. Ziua mondială a mediului înconjurător 2021 are loc în Pakistan, cu tema „Restaurarea Ecosistemelor”.

Coordonatoarea proiectului pe plan local, inspector școlar prof. Tatiana Vîntur (Inspectoratul Școlar Județean Suceava), a spus că la „Colocviile educației pentru mediu” sunt invitate să participe unitățile școlare implicate în programul internațional ECOSchools, în mod special cele care vor fi evaluate/reevaluate pentru păstrarea „Steagului Verde”, ediția 2021.

 

·        Programul EcoSchools

Programul EcoSchools este coordonat la nivel mondial de Foundation for Environmental Education (FEE) – www.fee.global, iar la nivel național de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie (CCDG) – www.ccdg.ro.

Unitățile școlare reevaluate: Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava – coordonator prof. Adelina-Elena Popescu, director prof. Delia Irimia; Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava – coordonatori prof. Gabriela Ciornei, prof. înv. primar Lăcrămioara Elena Busuioc, director prof. Sidonia Georgeta Apetrei; Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, coordonatori prof. Raluca Loghin, prof. înv. primar Cornelia Goran, director prof. Marius-Claudiu Pintilii; Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni – coordonatori prof. înv. primar Carmen Suliman, prof. înv. primar Sabina Dulgheriu, director prof. Costică Parfenie; prof. înv. preşcolar Lenuţa-Ancuţa Prelipcean, director prof. înv. preşcolar Violeta-Elena Hîj; Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuţi - coordonator prof. Maria-Elena Capţan, director prof. Gabriela-Cica Sascău; Colegiul Tehnic Rădăuți – coordonatori prof. Mariana Loredana Puiu, prof. Ionela Mihaela Bândiul, director prof. Gelu Ţugulea; Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei – prof. Irinel Mioara Acatrinei, prof. Loredana Lungoci, director prof. Loredana Lungoci; Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei - coordonatori prof. înv. primar Mihaela Nimigean, prof. Maria Nichiceanu, director prof. înv. primar Claudia- Anca Dimitriu; Şcoala Gimnazială Bosanci – coordonatori prof. Tamara-Loredana Bujorean, prof. înv. primar Angela Brahariu, director prof. înv. primar Ileana Carvaţchi; Şcoala Gimnazială Panaci - prof. Rodica-Mirela Verdeşescu-Buzilă, director prof. Rodica-Mirela Verdeşescu-Buzilă; Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bogdăneşti - coordonator prof. Mihaela Ţibichi, director prof. Nicoleta Ursuţu; Şcoala Gimnazială Oniceni, Forăşti - coordonatori prof. Oana Miruna Oprea, prof. Maricica Stan, director prof. Oana Miruna Oprea.

„Colegiul <Alexandru cel Bun> din Gura Humorului, coordonatori prof. Maria Orhean-Vrânceanu, prof. Crina-Elena Ailenei, director prof. Mihaela Ursaciuc, a depus documentația pentru dobândirea primului Steag Verde.

În anul școlar 2020-2021, județul Suceava a implementat programul Eco-Școala în 47 de unități școlare”, a completat inspector școlar prof. Tatiana Vîntur.