Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Horodnic de Sus, a ajuns în arestul poliției județene, reținut 24 de ore, pentru două fapte de ultraj. Tânărul a făcut scandal pe drumul comunal din Horodnic de Sus și și-a îndreptat „tirul” și spre polițiștii ajunși la fața locului, amenințându-i cu acte de violență și cu răzbunări asupra familiilor acestora. Circul a continuat și la Spitalul municipal Rădăuții, unde respectivul ar fi amenințat și personal medical.

Incidentele s-au petrecut în seara zilei de 16 iunie, iar camerele video tip ”body cam” ale polițiștilor au înregistrat comportamentul violent al lui Costică Popescu, care a fost cu greu imobilizat de polițiști.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a emis mandat de aducere pe numele suspectului, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj (două fapte).

Joi după-amiază, pe numele tânărului din Horodnic de Sus a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Popescu a fost ridicat de polițiștii de la Secția Rurală Marginea și dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.