Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că din punctul său de vedere a fost o greșeală ca alegerile interne pentru președinția PNL să dureze trei luni. Gheorghe Flutur a spus, la Iași, că „nu se poate să lași trei luni de zile festivalul democrației, care ne-a omorât. Am contribuit la breaking news toată vara”.

Flutur a precizat că în loc de trei luni, alegerile interne pentru președinția PNL ar fi trebuit să dureze doar o lună. „Vedeți ce consecințe sunt. Am greșit și nu trebuia să greșim. Poate învățăm din asta ceva. Dar mai e puțin și închidem această poveste”, a mai adăugat liderul liberalilor suceveni la prezentarea de la Iași a moțiunii cu care Florin Cîțu intenționează să câștige președinția PNL. Gheorghe Flutur consideră că echipa care va câștiga alegerile interne din PNL va trebui să dea dovadă de înțelepciune pentru unitatea partidului. ”Este loc pentru fiecare indiferent de opțiunea politică pe care o are. După cum vedeți, unii ne-au cântat prohodul. La început această moțiune nu prea avea șanse și știu bine ce vorbesc. Am fost, alături de Emil Boc, unul dintre cei care au spus de la început că ăsta este drumul”, a afirmat Flutur. El a remarcat faptul că în momentul de față toți președinții de filiale PNL din Regiunea de Nord-Est merg în aceeași direcție, de susținere a premierului Florin Cîțu pentru președinția partidului.

Gheorghe Flutur a subliniat faptul că Florin Cîțu este un om de bun-simț, un om de echipă, un om care înțelege urgența primarilor. Flutur a subliniat faptul că „cea mai mare greșeală a noastră a fost că am avut doi în unu”, adică faptul că președintele partidului nu a fost și premier. „Ce forță ai într-o coaliție când se duc doi. Trebuie să fie același om și atunci ești automat liderul coaliției. Și de aceea îl susțin pe Florin Cîțu. Celălalt coleg a fost prim-ministru. Nu îl întreb eu de ce nu mai este. Și dacă omul care este astăzi prim-ministru, într-un parteneriat foarte corect cu președintele României, va fi și președintele partidului, atunci într-o coaliție în care sper că se vor întoarce cei care astăzi sunt supărați și pleacă, vom găsi coeziunea, dar trebuie să fim pragmatici”, a mai declarat Gheorghe Flutur. El a remarcat faptul că în momentul de față 35-36 de filiale județene ale PNL sunt alături de Florin Cîțu pentru a câștiga funcția de președinte al PNL.