Presiunea pe spitalele din județ este tot mai mare ca urmare a creșterii numărului de cazuri de Covid-19. În dimineața zilei de marți, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava erau internați 17 pacienți, dintre care 6 intubați și 6 ventilați non-invaziv. În total, în cea mai mare unitate spitalicească din județ erau internate 151 de persoane diagnosticate cu Covid-19, din care 8 erau copii, cu vârste între o lună și 16 ani, toți prezentând forme ușoare ale bolii.

Medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a făcut un apel la suceveni să respecte măsurile sanitare de protecție. ”Principala recomandare este aceea ca oamenii să se vaccineze. De asemenea, și celelalte măsuri de protecție sunt absolut necesare, respectiv purtatul măștii, distanțarea socială, dar și evitarea aglomerărilor”, a arătat medicul Dan Teodorovici. Pentru pacienții infectați cu Covid-19 în Spitalul Județean Suceava mai erau disponibile marți 48 de paturi.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 72 pacienți diagnosticați cu Covid-19, din care 70 prezentând forme medii și 2 cu forme critice. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, 0 locuri fiind disponibile. În Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 34 pacienți diagnosticați cu Covid-19, din fericire nici unul cu forme grave. La Spitalul Orășenesc Gura Humorului sunt internați 23 pacienți diagnosticați cu Covid-19, în timp ce la Spitalul de Boli Cronice Siret sunt internați 19 pacienți diagnosticați cu Covid-19.