Situația devine tot mai critică pentru pacienții internați cu Covid-19 în Spitalul Județean Suceava. Un pacient a stat o noapte întreagă în Unitatea de Primire Urgențe pentru că nu era nici un loc liber în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) Covid. Este vorba de un bărbat în vârstă de 73 de ani, nevaccinat, cu saturație sub 90% și aflat pe ventilație non-invazivă pe coif, cu 100% oxigen. Pentru ca pacientul să ajungă cât mai rapid pe o secție ATI Covid s-a luat legătura cu spitalele din județele alăturate, dar nu s-a găsit nici un loc liber. Mai mult, pe lista de așteptare a transferurilor prin centrul de coordonare ISU se află câțiva zeci de pacienți care așteaptă eliberarea unui loc pe terapie. Potrivit medicului Adrian Vasilcovici, șeful Secției ATI din Spitalul Județean Suceava, în acest moment toate cele 17 locuri de la terapie intensivă covid sunt ocupate. Din cei 17 pacienți aflați în stare critică nici unul nu era vaccinat, iar cel mai tânăr este o femeie de doar 24 de ani, intubată. În acest moment, în cea mai mare unitate medicală din județ sunt internați 159 de pacienți, cu 8 mai mult decât în cursul zilei de marți. În total, în spitalele din județ sunt internați 306 pacienți cu Covid-19, iar la unitățile din Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului nu mai este nici un loc liber pentru persoanele cu această afecțiune. Și la Rădăuți sunt internați 74 de oameni cu Covid-19, din care doi sunt pe terapie intensivă. La fel ca și în ziua precedentă, pe secțiile de terapie intensivă covid de la spitalele din Suceava și Rădăuți nu mai sunt locuri libere. Potrivit ultimelor informații, miercuri s-au înregistrat alte 149 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, la un total de 1.590 de teste efectuate.
Comentarii