Modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor menajere din municipiul Suceava, după un model danez, cu buncăre îngropate și semiîngropate, se lovește în continuare de o serie de probleme tipic românești, una dintre acestea fiind blocarea accesului utilajelor speciale de golire, cu mașini parcate ilegal.
Cum simplul indicator de parcare interzisă nu e în măsură să-i convingă pe șoferi că nu au ce lăsa mașinile acolo, la toate punctele de colectare au fost trasate marcaje pe suprafața care trebuie lăsată liberă pentru a se acționa cu utilajul de salubrizare.
“Cu toții ne dorim un oraș curat, cetățeni și administrație deopotrivă, de aceea este imperios necesar ca deșeurile să fie ridicate de către operatorul de salubrizare. Acest lucru se poate realiza dacă nu sunt blocaje la punctele de colectare, motiv pentru care refacem toate marcajele din municipiul Suceava, cele hașurate cu galben, din fața punctelor de colectare”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Chiar și așa, tot mai sunt probleme, iar legislația prevede sancțiuni “usturătoare” pentru cei care țin neaparat să fie parcați acolo.
“Revin cu rugămintea de a nu parca pe marcajele respective în intervalele orare menționate pe plăcuțele adiționale. În caz contrar, există riscul ca mașinile să fie ridicate, iar conducătorul auto să fie sancționat cu o amendă cuprinsă între 200 - 4000 lei.
Regulile trebuie respectate, iar acțiunile de ridicare a mașinilor parcate necorespunzător vor continua!”, a precizat viceprimarul Sucevei.
Măsura a mai fost pusă în aplicare de către Poliția Locală Suceava, care are în dotare și un utilaj special pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal sau abandonate.
Comentarii