Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a pierdut în deplasare, pe terenul ultimei clasate, CSU Alba Iulia, după un meci în care ghinionul a fost din nou cuvântul de ordine. Cu multe indisponibilități, inclusiv cu antrenorul-jucător Marcel Crețuleac nevoit să rămână la Suceava, în izolare, din cauză că a ieșit pozitiv la testul Covid, CSM Bucovina Suceava a început sub proaste auspicii meciul de pe terenul ultimei clasate. Unul din jucătorii de bază, Vasilică Ivanov, a suferit o fractură în debutul meciului.
Chiar și așa, sucevenii au condus cu 12-10 la pauză, dar au cedat în repriza a doua. Scor final, CSU Alba Iulia – CSM Bucovina Suceava 31-17.
Antrenorul Vasile Conache a fost cel care a condus echipa la Alba Iulia. El a mărturisit că situația în cadrul lotului nu este deloc bună:
„Am jucat bine, dar am avut multe indisponibilități, opt din jucătorii care au câștigat etapa trecută nu au făcut deplasarea la Alba Iulia. Au apărut din nou accidentări, din care una gravă, suntem loviți de un mare ghinion la acest capitol. Avem o echipă formată din băieți cu suflet mare, care însă sunt foarte dezamăgiți de situația de la club”, a declarat Vasile Conache, cu referire la situația financiară de la club. Deși CSM Suceava are în cont parte din banii alocați clubului de rugby de Primăria Suceava, la jucători nu a ajuns încă nici un ban.
Comentarii