Rugby Club Gura Humorului este în doliu după dispariția unei doamne care s-a ocupat de club într-o perioadă grea, în care fundația Domus a ajutat să supraviețuiască echipele de juniori humorene.
Brândușa Andronic era vicepreședintele fundației Domus, însă se ocupa direct de actul managerial, președintele fiind George Straton.
Din perioada în care aceasta s-a ocupat de club provin nume importante ale rugbiului românesc, care au făcut junioratul la Gura Humorului și au ajuns apoi foarte sus.
Printre ei, Mihai Macovei, actualul căpitan al echipei naționale de rugby a României.
„Personalitate marcantă a rugbiului bucovinean, implicarea și dedicarea pe care a arătat-o în dezvoltarea acestuia au făcut ca mulți dintre sportivii clubului RC Domus, pe care l-a condus între 1998 și 2006, să ajungă la loturile naționale ale României, printre care îi amintim pe căpitanul Stejarilor, Mihai Macovei, Viorel Lucaci, Bogdan Zebega, Robert Dascălu, Ionuț Dimofte”, a transmis Federația Română de Rugby, care a transmis și ea condoleanțe.
Sâmbătă, când Rugby Club Gura Humorului va juca acasă, cu CSU Alba Iulia, se va ține un moment de reculegere în memoria celei care a fost alături de club.
Arbitru al acestui meci va fi unul din cei amintiți mai sus, Robert Dascălu.
Comentarii