Direcția Rutieră a Poliției Română coordonează timp de două zile o amplă acțiune de control privind combaterea accidentelor rutiere, pe șoselele din județ. Controalele în ritm forate susținut se desfășoară joi și vineri, cu participarea unor echipaje de poliție rutieră din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Botoșani, Iași, Neamț, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș, plus Suceava. 

„În total 15 echipaje din cadrul structurilor de poliție rutieră din cadrul IPJ Suceava și alte 11 echipaje de la nivelul județelor învecinate vor fi în trafic și vor desfășura acțiuni vizând principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Alte peste 30 de echipaje din cadrul structurilor de ordine publică din mediul urban și rural vor efectua microfiltre pe toate drumurile publice din județ”, a descris dimensiunea acțiunii comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. 

El a mai subliniat că 15 aparate radar sunt prezente pe drumurile publice din județul Suceava, în cele două zile.

Acțiunile se axează pe combaterea vitezei, a depășirilor neregulamentare, dar și pe depistarea șoferilor băuți. Echipajele se vor muta des dintr-o locație în alta, pentru o eficiență cât mai ridicată.

O atenție deosebită ar trebui acordată din punctul nostru de vedere și pietonilor și celor care se deplasează pe două roți, în condițiile în care avem în județ des accidente cu victime din rândul acestora.

Controlul de la Suceava cu polițiști din atâtea județe nu se face întâmplător.

Suceava este din nou pe primul loc la nivel național la număr de morți în accidente la nivel național. Ultima tragedie, accidentul cu patru morți de la Rădăuți, a adus din nou în atenția șefilor Poliției Române județul nostru.