În cadrul unui eveniment organizat vineri la prânz, la Palatul Național al Românilor din Cernăuți, scriitorului și profesorului universitar Mircea A. Diaconu a lansat volumul intitulat ”Cernăuți. Obiecte pierdute”. Evenimentul a avut loc începând cu ora 12.00 și s-a bucurat de participarea Irinei Loredana Stănculescu, Consulului General al României la Cernăuți și a unui numeros public cernăuțean.
Văzând lumina tiparului sub egida editurii Cartier din Chișinău, volumul semnat de Mircea A. Diaconu prezintă o frescă a Cernăuțiului interbelic, clădită pe anunțurile vremii apărute în frumosul oraș de pe malul Prutului. Informațiile primite de autor prin intermediul acestor știri-anunțuri din presa vremii îl conduc pe cititor într-o lume colorată și diversă. În cadrul volumului sunt trecute în revistă de la simple evenimente din viața orașului și a locuitorilor săi, la implementări ale legilor românești aflate în vigoare deja în fostul regat, norme pentru petreceri și plajă, de la tarife aplicate diverselor activități sau acțiuni ale societăților timpului, la marile concerte susținute de ”Cel mai mare maestru de vioară a timpului de astăzi”, George Enescu, în frumoasa sală a Teatrului Național din Cernăuți.
Lansarea de la Cernăuți a fost moderată de scriitorul Vasile Bâcu, despre volumul scriitorului Mircea A. Diaconu vorbind colegi de breaslă și vechi prieteni precum scriitorii Maria Toacă, Dragoș Olaru și Gabriel Cărăbuș. Volum a fost mult așteptat pe meleagurile Bucovinei de dincolo de graniță, fiind realizat cu sensibilitate și aplecare asupra vieții acelor vremuri derulate în marea capitală a Bucovinei, ”Mica Vienă”, Cernăuți. Vom reveni cu mai multe amănunte de la evenimentul cultural cernăuțean de vineri.
Comentarii