Echipele locale de rugby au disputat, sâmbătă, ultimele meciuri din actualul sezon pe propriile terenuri, suferind, din păcate, înfrângeri severe dar în mare parte scontate.

CSM Bucovina Suceava a întâlnit ocupanta locului III, Rugby Club Bârlad. Cu un lot foarte restrâns și multe improvizații, elevii antrenorului-jucător Marcel Crețuleac au ținut pasul cu oaspeții doar până în minutul 30. Sucevenii au condus chiar în prima parte, cu 6-0, însă treptat au cedat complet inițiativa. Scor final, CSM Bucovina Suceava – RC Bârlad 9-70. De remarcat jocul bun făcut de antrenorul-jucător Marcel Crețuleac, care în acest meci a preluat și rolul de jucător de picior, înscriind din două lovituri de pedeapsă dar și dintr-un dropgol foarte frumos, de la aproximativ 40 de metri. CSM Bucovina Suceava a transmis mulțumiri pentru sprijin Primăriei municipiului Suceava și Asociației Sportive Prietenii Rugbiului din Bucovina. Indiferent de rezultatul din ultimul meci, în deplasare, la Galați, sucevenii încheie campionatul pe locul VII din IX echipe.

Rugby Club Gura Humorului a cedat în condiții asemănătoare în compania vicecampioanei CS Năvodari, cu 8-64 Elevii lui Andrei Varvaroi au deschis scorul dintr-o lovitură de picior a lui Daraban, după care oaspeții au venit puternic peste ei, cu un pachet de înaintare foarte puternic. Cei de la Năvodari au înscris eseu după eseu, humorenii ratând multe placaje. Pe final, veteranul Lucian Zup a adus eseul de onoare pentru Gura Humorului.

RC Gura Humorului încheie sezonul pe locul VI din IX echipe, indiferent de rezultatul din ultima etapă, când va juca la Bârlad.

Cele două echipe locale încheie un sezon greu, destul de lung, cu 17 meciuri. Sucevenii și humorenii, cu o situație financiară care nu le permite nici pe departe să pună sportul pe primul plan, au încheiat totuși decent Divizia Națională de Seniori, în care au jucat în mare parte din plăcere.