Canotorii de la CSM Suceava au avut o comportare excelentă la Campionatul Național de fond la ergometru. Astfel, la nivel de seniori, Bogdan Murariu Casian a reușit să devină campion al României în proba de simplu, categorie ușoară.

În întrecerea juniorilor I s-a remarcat dublul Andrei Ciornei - Cosmin Pleșescu, medaliat cu argint, dar și Sebastian Mocanu, care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere în proba de simplu.

La juniori II, excelent s-a comportat echipajul de patru alcătuit din Marian Guia, Antonel Avăcăriței, Bogdan Moaleș și Ștefănuță Airinei, care a încheiat concursul cu cel mai bun timp. De asemenea, felicitări merită și dublul format din Denisa Ailincăi și Andreea Todirică, clasat pe poziția a doua.

Grosul medaliilor s-au obținut în competiția juniorilor III, după cum urmează: locul 1 – dublul Sebastian Lupu – Adrian Nazarov; locul 2 - Iulian Iacob, în proba de simplu; locul 3 – dublul Constantin Tricolici – Iustin Iacob și Ioana Onea, în proba de simplu.

„Sportivii noștri au obținut rezultate foarte bune, așa cum ne-au obișnuit, de aceea așteptăm să primim susținere din partea clubului și a autorităților locale. De altfel, anul 2021 a fost unul de referință pentru secția de canotaj a CSM Suceava, care a avut un reprezentant la Jocurile Olimpice de Tokyo și a obținut medalii la campionatele mondiale și europene”, a declarat antrenorul Ioan Despa.