Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a declarat, de Ziua Națională a României, că dragostea față de țară nu se declară o singură dată pe an, ci se face prezentă zi de zi prin ceea ce face fiecare dintre noi și prin modul în care românii sunt în relația cu ceilalți concetățeni.

Gheorghe Șoldan a spus că ultimii doi ani au demonstrat că nu există bariere între săraci și bogați, între oamenii de stânga și de dreapta, între tineri și bătrâni. „Toți am fost loviți de o pandemie fără milă. România a învățat multe în ultimii doi ani. Noi, cei care ne implicăm în politică, am demonstrat că putem susține un guvern minoritar, apoi că am putut călca peste orgolii și am făcut ceea ce părea imposibil - am dat un Guvern puternic într-o perioadă foarte instabilă”, a spus Șoldan, care a adăugat că „trebuie să recunoaștem că ne-am inspirat de la adevărații eroi ai acestor timpuri - de la medicii și de la tot personalul medical care au fost în prima linie și au salvat vieți, de la oamenii care și-au riscat sănătatea în timp ce toată România era în carantină - brutari, polițiști, pompieri, gunoieri, lucrători din domeniile esențiale de la centralele electrice sau de la frontieră”.

Deputatul PSD de Suceava a subliniat faptul că în mod sigur lumea nu o să mai fie cum a fost, motiv pentru care „avem datoria să recunoaștem acest lucru și să ne unim în jurul unor valori care ne-au adus aproape și în urmă cu 103 ani”.

„Putem fi uniți. Putem arăta compasiune și înțelegere. Putem pune bazele dezvoltării acestei țări fără conflicte și orgolii. Putem (re)construi țara de la zero.

Putem investi în educație, sănătate, infrastructură și, în același timp, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi - pensionari, copii cu nevoi speciale sau oameni care merită o a doua șansă în educație sau pe piața muncii.

Vă îndemn să fim mai buni și să punem umărul la proiectul început în urmă cu un secol de înaintașii noștri. Nici atunci nu a fost ușor, dar astăzi avem șansa să desăvârșim acest proiect și să aducem bunăstarea în casa fiecărui român”, a încheiat Gheorghe Șoldan.