Redeschiderea patinoarului din Suceava a creat o emulație mult peste așteptările autorităților locale. Sute de oameni s-au înghesuit să prindă un loc pe gheața artificială, mai ales sâmbătă și duminică, zile în care intrarea a fost liberă. Nu s-a respectat în multe cazuri nici un rând, iar îmbulzeala a fost cuvântul de ordine. Asta și pentru că în fiecare tură era permis accesul a maxim 100 de persoane, astfel încât cei care rămâneau la intrarea erau nevoiți să revină cu speranța că vor reuși să ajungă pe gheață. O parte din cei prezenți, mai ales părinții veniți cu copii, spun că nu se așteptau la o asemenea aglomerație și spun că reprezentanții patinoarului nu s-au gândit să ia nici o măsură pentru a ține lucrurile sub control. Patinoarul din Areni este deschis zilnic, de marți până duminică, în intervalul orar 11.00-20.00. Prețurile sunt la același nivel ca anul trecut: 9 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi și studenți. Patinoarul a suferit o serie de modernizări între cele două sezoane, lucrări extrem de necesare pentru a-i schimba aspectul.