Cea mai nouă destinație pentru cei care vor să deguste delicioase produse de patiserie, cofetărie, la o cafea sau un ceai, cu familia sau prietenii, iar la plecare să ia și ceva bun la pachet, a fost inaugurată de Mopan, luni, în centrul stațiunii turistice Gura Humorului.

Deschis în minivacanța dintre Ziua Bucovinei și Ziua Națională a României, noul spațiu de prezentare și vânzare a produselor Mopan, de la gama tradițională la cele mai noi produse de patiserie și de cofetărie produse în fabricile și laboratoarele proprii, a devenit din prima zi un reper important atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Noul tip de magazin de tip integrat, care include atât partea de patiserie, cofetărie, brutărie, cât și cea de cafenea/ceainărie, având o terasă proprie, spațioasă, luminoasă, cu vedere la bulevardul principal, a devenit foarte căutat chiar din prima zi.

Iar la vederea bunătăților care sunt etalate în galantare, pe rafturi și pe mese, nici că te poți abține, fiind care de care mai arătoase.

De la croissante cu unt, cu multicereale sau pâinițe cu ciocolată, atât de căutate la cafeaua de dimineață și nu numai, la plăcinte cu brânză, semilune cu caise ori căpșuni, ștrudele cu mere sau caise, melc cu vanilie și multe alte gustări pline de savoare, ori multitudinea de tipuri de chifle, baghete și alte specialități, făcute cu ingrediente de calitate, până la prăjituri la care trebuie să tot revii, să le încerci pe toate și apoi să o iei de la capăt, nimic nu lipsește – de toate pentru toate gusturile.

Acesta e modelul pe care vrea să deschidă Mopan o nouă rețea de magazine: „Toate produsele din fabrică prezentate la un loc, într-un concept nou, dar și un cadru nou. Acesta este primul spațiu, dintr-un proiect pilot al Mopan, care vine cu o altă prezentare a produselor tradiționale, alături de noua gamă de patiserie, cofetărie și franzelărie”, a declarat directorul general al Mopan Suceava, Constantin Daniel Radu.

Noul spațiu face parte din conceptul de dezvoltare a companiei, care este unul dintre cei mai mari angajatori din Suceava, cu peste 800 de salariați, precum și un important contribuabil la bugetul de stat.

„Pentru Mopan Suceava a fost anul investițiilor. Am investit în acest an peste 10 milioane de euro în capacități noi de producție și în diversificarea producției, în condițiile în care am plătit lunar la bugetul statului peste 5 milioane de euro. Pentru anul viitor avem bugetate investiții tot de 10 milioane de euro. Este o muncă de echipă, avem peste 800 de salariați, care au simțit că noi, ca organizație, am fost alături de ei în aceste vremuri grele”, a precizat Constantin Daniel Radu.

 

Noul concept de spații Mopan, extins în întregul județ

Noul model de spații comerciale Mopan, care va avea cu siguranță mare succes la public, urmează să fie extins la nivelul întregului județ, după cum ne-a dezvăluit Patricia Orhei, directorul comercial al companiei: „Este primul spațiu din noul concept de patiserie – cofetărie și dorim să extindem acest model și în celelalte locații ale noastre, de pe întreaga rază a județului Suceava. Următoarea patiserie – cofetărie Mopan va fi deschisă la Vatra Dornei, apoi la Rădăuți, după care la Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Aici se găsesc toate produsele de patiserie și cofetărie pe care le producem la Gura Humorului și Suceava, inclusiv toată gama de produse tradiționale – vestiții cozonaci și franzelele, pentru care ne știe toată lumea. Gama de patiserie a fost diversificată cu cel puțin 50 de produse noi, fiind păstrată și gama tradițională, care a fost de asemenea îmbogățită cu noi produse”.

Conform conducerii Mopan, minimum opt asemenea locații vor fi deschise anul viitor, iar planurile ambițioase nu se opresc aici.

 

Produse de post după vechi rețete tradiționale

Fiind în postul Crăciunului, este important de știut că la Mopan sunt disponibile noi sortimente de produse de post, făcute după vechi rețete tradiționale, dar și unele noi, împrumutate din alte culturi, cum sunt savuroasele plăcintele de tip burek, cu spanac ori cu mere, încolăcite și rumenite de ți-e mai mare dragul...

„Vrem ca această gamă să ia și drumul Europei, avem deja primele contracte, pentru a fi prezenți cu produsele pe piața din Franța, Germania, Belgia și Luxembourg. Noul concept vine alături de linia tradițională. Clienții noștri îi considerăm partenerii noștri, vrem ca în orice locație de-a noastră să găsească toate produsele, nu doar cele tradiționale”, a adăugat directorul general al Mopan Suceava, Constantin Daniel Radu.

 

Avalanșă de comenzi pentru sărbătorile de iarnă

Nici bine nu a început sezonul rece că faimoasele produse tradiționale ale Mopan, dar și cele din noua gamă, au început să fie la mare căutare, atât cele necesare în această perioadă, cât și cele pentru sărbătorile de iarnă, pentru care s-au primit deja o mulțime de comenzi din țară și de peste hotare.

„Am început deja să luăm comenzi pentru sărbătorile de iarnă, foarte multe vin de peste hotare, de la cei care vor să se bucure de produsele tradiționale de acasă, din Bucovina. Avem în această perioadă foarte multe solicitări și din alte zone ale țării, principalele zone fiind București, Timișoara și Cluj, în mod special”, a precizat directorul general al Mopan Suceava.

De când oameni petrec mai mult timp acasă, dintre produsele Mopan la mare căutare este și partea de morărit, precum făina pentru gătit acasă, dar și foile de plăcintă tradiționale, un produs nou, sau, pentru cei care nu dispun de mai mult timp, plăcinte gata făcute, care mai trebuie doar puse la cuptor și apoi servite calde, la masă, împreună cu cei dragi.