Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, s-a întâlnit, sâmbătă, la Vatra Dornei, cu reprezentanți ai mediului de afaceri din zona de munte a județului Suceava și cu autorități județene și locale, în cadrul unui program de consultări referitoare la problemele cu care se confruntă aceștia în domeniul turismului și al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM). Cadariu a declarat că și-a propus ca în următoarele două luni să aibă astfel de întâlniri în toate regiunile din țară și că a considerat „corect și onest” să înceapă cu județul „care m-a trimis în Guvernul României”.
„Chiar dacă ministerul este la început de drum, este în plin proces de formare, consider că aceste consultări trebuie făcute cât mai urgent. Am avut o întâlnire extrem de interesantă, destul de lungă, de aproape trei ore, în care am putut să culeg acele probleme care ard, la nivel de IMM-uri și de turism în județul Suceava, multe fiind probleme generale ale acestor domenii”, a afirmat ministrul Daniel Cadariu, la finalul consultărilor.
Potrivit ministrului, scopul acestor întâlniri este ca reprezentanții autorităților centrale să fie la curent cu problemele reale din mediul de afaceri, astfel încât activitatea ministerului de resort să fie axată pe rezolvarea acestora. „Sper să reușim acest lucru. În fond, ținta mea principală în acest mandat este ca Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să fie într-adevăr folositor mediului de afaceri, să fie atât de util încât pe viitor să nu mai poată fi desființat. Dacă va fi sau va îndrăzni cineva acest lucru în viitor, ei (n.r. oamenii de afaceri din domeniu) să fie primii care să reacționeze și să se opună”, a mai spus ministrul Cadariu.
La rândul său, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, s-a declarat onorat că orașul a găzduit această primă întâlnire a ministrului Antreprenoriatului și Turismului cu mediul de afaceri din zona de munte a județului Suceava și și-a exprimar convingerea că Daniel Cadariu „va reprezenta cu cinste județul în noul Guvern”, iar „rezultatele nu vor întârzia să apară, atât pentru Vatra Dornei, cât și pentru tot județul”.
După întâlnirea cu oamenii de afaceri, Daniel Cadariu a fost invitat de prof. dr. acad. Radu Rey la Centrul de Economie Montană din Vatra Dornei, la un seminar științific organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Muntelui, celebrată în data de 11 decembrie.
Comentarii