Suceava este unul din județele în care media de vârstă a populației este printre cele mai scăzute din țară. Vârsta medie este de 40,1 ani, ceea ce ne plasează pe locul trei la nivel național. Suntem depășiți la acest capitol de județul Iași, unde media de vârstă este de 39,1 ani și Ilfov, unde se înregistrează o medie de 39,6 ani. Datele au fost furnizate de Institutul Național de Statistică și sunt la nivelul anului 2020. Pe acest grafic se poate observa că față de anul 2012 care este luat drept punct de reper pentru comparație toate județele României au înregistrat o creștere a vârstei medii. În ceea ce privește județul Suceava, creșterea este de la 39,3 ani la 40,1 ani. De menționat este că în 2012 tot județul Iași avea cea mai scăzută medie, respectiv 39 de ani. La polul opus, cele mai ”bătrâne” județe sunt Teleorman (vârsta medie e de 46,8 ani), Vâlcea (46,1 ani), Brăila (45 ani), Olt (44,7 ani), Hunedoara (44,5 ani), Mehedinți (44,5 ani), Buzău (44,5 ani), respectiv Caraș-Severin (44 ani).