O anexă a unei gospodării din localitatea Fântâna Mare a fost distrusă pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, a transmis ISU Suceava, printr-un comunicat de presă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la un foc deschis în spații deschise, pentru igienizare.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, cu trei autospeciale de stingere.
Pompierii militari avertizează că, în cazul incendiilor de vegetație uscată și al arderii resturilor vegetale, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În condiții de vânt puternic, astfel de situații pot deveni delicate, mai ales dacă în zona focarelor se află locuințe.
Pompierii recomandă cetățenilor „să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața cetățenilor”.
În acest sens, pompierii fac apel la oameni să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt și nici la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc.).
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile trebuie făcută în locuri special amenajate (gropi ş.a.). De asemenea, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se realizează numai pe baza permisului de lucru cu foc și după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriilor. Primăriile planifică zile în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii, în locuri special amenajate.
Arderea trebuie supravegheată permanent și jarul stins, după încetarea focului.
Totodată, pompierii sfătuiesc părinții să educe și să supravegheze copii să nu se joace cu focul.
Comentarii