Accidentul cu trei mașini de luni după-amiază, de pe DN 17, la ieșirea din Ilișești spre Păltinoasa, în dreptul drumului secundar spre căminul de bătrâni, s-a produs din cauză că șoferul unei autoutilitare nu a păstrat distanța regulamentară în mers și nu a fost atent la traficul din fața sa.

Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că șoferul autoutilitarei Mercedes Benz, care rula pe direcția dinspre Păltinoasa spre Stroiești, la intrarea în Ilișești, a intrat în coliziune față-spate cu autoutilitara Dacia condusă regulamentar pe același sens de mers de către un șofer care redusese viteza. În urma impactului violent, Dacia lovită din spate a fost proiectată într-un autoturism marca Volvo care era condus regulamentar din sens opus.

Șoferul Daciei, care a resimțit un dublu șoc, a fost rănit în urma accidentului, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Toți cei trei conducători auto implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice. 

Poliția precizează accidentul s-a produs din cauza faptului că șoferul autoutilitarei Mercedes nu a păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul care circula în fața sa.