Județul Suceava a primit cea mai mare sumă de bani la nivel național prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru construcția de rețele de distribuție a gazelor naturale. Aceasta după ce tot județului Suceava i-au fost repartizate cele mai multe fonduri prin acest program, respectiv 1,663 miliarde de lei. În cursul zilei de miercuri, Ministerul Dezvoltării a anunțat repartizarea celor 7,5 miliarde de lei din Programul ”Anghel Saligny” pentru rețelele de distribuție a gazelor naturale.

Astfel, județul Suceava a primit peste 236 de milioane de lei pentru aceste investiții, iar pe următoarele locuri se află Teleorman, Olt și Vaslui.

„Au fost finalizate repartizările pe județe ale fondurilor disponibile prin Programul național de investiții <Anghel Saligny> pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale”, a spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

El a arătat că 70% dintre localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. „Trebuie să asigurăm serviciile publice de bază în cât mai multe localități, acesta a fost motivul pentru care Guvernul a creat Programul de investiții <Anghel Saligny>, prin care vom racorda gospodăriile la rețeaua de apă, canalizare și gaze și vom reabilita drumuri”, a mai declarat ministrul Dezvoltării.

Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unități administrativ-teritoriale dintr-un județ, numărul de locuitori, ponderea localităților unde gospodăriile nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale și impozitul pe venit colectat. Cseke Attila a subliniat că la alocarea fondurilor disponibile prin Programul ”Anghel Saligny” au contat doar aceste date statistice.

Nu în ultimul rând, Cseke Attila a amintit că Ministerul Dezvoltării finanțează și alte proiecte, pe domeniul rețelelor de gaze naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar preluate prin OUG nr. 40/06.04.2022, care prevăd dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale.