Peste 70 de elevi, profesori, studenți au participat recent la Sesiunea de Comunicări Științifice „Punte între generații”, organizată de Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, cu ocazia aniversării a 150 ani de la înființare. De buna organizare a evenimentului, care s-a desfășurat în sala de festivități a colegiului, s-au ocupat profesoarele Aspazia Băeșu, Mirela Chelba și Valentina Cloșcă, cu participarea echipei manageriale a colegiului, alcătuită din director, prof. Adrian Puiu, director adjunct, prof. Luminița Lăzărescu, și consilier educativ, prof. Miriam Leon-Potolache.
Participanții, elevi, cadre didactice, dar și foști elevi, în prezent studenți sau doctoranzi la specializări precum medicină sau fizică, care au revenit, cu emoție, să prezinte, actualilor elevi, dimensiuni și perspective de carieră profesională, au realizat, pe parcursul a două ore incitante și fascinante, o incursiune prin numeroase domenii ale științei, precum fizica experimentală, mecanica cuantică, medicina și biologia.
Elevii Davide Goru și Maya Fercalo, reprezentanții celor mai mici boboci, elevi în clasa a V-a, au deschis lucrările simpozionului printr-o prezentare cu titlul „Apa în științe, religie și literatură”, relevând locul și importanța substanței primordiale în diverse culturi și în știință.
Adriana Susnovici și Ioan-Doru Boca, elevi în clasele a XI-a B și, respectiv, a XI-A, printr-o prezentare interactivă numită „Ce facem cu pasiunile noastre?”, au descris activități ale Clubului de Științe „Sirius”, punând accent pe rolul acestuia în dezvoltarea elevilor care îl frecventează, atât din perspectivă științifică, precum și ca activitate complementară extracurriculară.
Mihnea Dubei, student în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, a realizat o descriere a parcursului academic în anii de facultate, pentru a familiariza actualii elevi la o carieră în medicină cu mediul și domeniul la care aspiră, în materialul intitulat „The Rod to Medical School”.
Studenta Andreea Pițulescu, anul III, a realizat o inedită prezentare practică a procedurii de a diagnostica și trata un pacient, descriind concret un caz clinic, cu simptomele, analizele, diagnosticul, schema de tratament, intervenția chirurgicală și evoluția postoperatorie a pacientului. O descriere detaliată a patologiei Basedow Graves și a implicațiilor acesteia a fost realizată de Theodora Bărbuță, Mădălina Juravle și Flavia Bîrsan, eleve în clasa a XI-a C, în timp ce colegele lor Elena-Doruța Coroamă, Petruța-Maria Bădeliță și Anastasia Moloci au realizat și prezentat determinarea experimentală a numărului lui Avogadro, prin „Determinarea experimentală a unor mărimi caracteristice structurii discrete a substanței”.
· Educație și informare
Un moment inedit al sesiunii de comunicări, după cum ne-a spus director colegiului Adrian Puiu, l-a reprezentat prezentarea unui robot care nu numai că evită obstacole, dar și escaladează plane aproape verticale, denumit sugestiv „Wall crawler”, și construit de Leonardo Cozaciuc și Andrei Seniuc, din clasa a XI-a B. Radu Cudla, încă elev în clasa a XII-a A, pasionat de tehnica și mașinile de zbor, a vorbit despre „Jurisdicția mecanicii clasice”, reliefând importanța respectării și conștientizării legilor fizice în fiecare activitate pe care o întreprindem. „Pe subiectul conștientizării influenței științei în viața de zi cu zi, Costin Albu și Nicolae Onică, elevi în clasa a IX-a C, au realizat o prezentare despre <Monștrii buni din corpul nostru>. Din mediul online, s-au alăturat evenimentului încă doi foști absolvenți ai colegiului: Samuel Gherasim, student în anul II la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a deschis un minuscul portal către viitorul computației prin ramura mecanicii cuantice, și Daniel Prelipcean, doctorand CERN, în Elveția, care a vorbit despre structura fundamentală a protonului. Cadre didactice, absolvenți și elevi ai colegiului s-au reunit și au dezvoltat o punte între generații, prin educație și informare, activitatea încadrându-se în seria manifestărilor prin care colegiul își celebrează propria și frumoasa istorie la momentul aniversării a 150 de ani de tradiție și excelență în educație și își reconfirmă prestigiul și renumele pe care generații de profesori și elevi le-au creat”, a concluzionat directorul Adrian Puiu.
Comentarii