Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, cu ocazia hramului de pe 24 iunie 2022. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va fi însoțit de membrii Sinodului Mitropolitan, la care se va adăugă și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după cum a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, drept răspuns la o întrebare adresată de către un cititor, la rubrica „Răspunsul Ierarhului”, de pe site-ul arhiepiscopiei. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mai completat că la procesiunea din ziua de 22 iunie va participa Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care va sluji și Sfânta Liturghie a doua zi, pe 23 iunie.
Un alt credincios l-a întrebat pe Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților dacă „nu s-ar putea emite o recomandare ca de ziua marelui hram al Sucevei, pe 24 iunie, toate bisericile din municipiul Suceava, reprezentate prin preoți, împreună cu enoriașii, să participe la Mănăstirea <Sfântul Ioan> la slujbă?”.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a spus că nu este recomandat acest lucru, „întrucât în fiecare parohie, fiind și pomenirea liturgică a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, se fac Tedeumul de mulțumire pentru cei vii și slujbe de pomenire pentru cei adormiți. Mai mult, fiind în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, mulți credincioși și credincioase doresc să se spovedească și să se împărtășească. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la cei care, din binecuvântate motive, nu pot să se deplaseze prea departe pentru a participa la slujbă ori o ascultă din preajma bisericii. Preoții împreună cu credincioșii lor sunt așteptați însă în număr cât mai mare la procesiunea cu moaștele Sfântului nostru ocrotitor, care va avea loc în după-amiaza zilei de 22 iunie”.
Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, pe 22 iunie, de la ora 18:00
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a comunicat programul liturgic din perioada 22-24 iunie 2022, cu ocazia hramului Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Miercuri, 22 iunie: 06:00-06:30 - Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 06:30-07:00 - Scoaterea în procesiune a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, înconjurarea Catedralei și depunerea lor pe baldachinul special amenajat, spre închinare; 07:00-07:30 - Slujba Aghesmei; 07:30-12:30 - Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Taina Sf. Maslu; 16:00-17:00 - Ceasul IX, Vecernia mică și Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 18:00-20:30 - Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – scoaterea în procesiune a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, urmând traseul stabilit; 21:00-00:00 - Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe).
Pe 23 iunie, joi, programul liturgic începe la ora 07:00-12:00 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie arhierească și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 19:00-20:30 - Concert de muzică bizantină; 21:00-00:00 - Slujba de Priveghere a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou (Vecernia, Litia și Utrenia); 00:00-03:00 - Sfânta Liturghie.
Vineri, pe 24 iunie (Nașterea Sf. Proroc Ian Botezătorul - Sânzienele și Aducerea Moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava), programul este următorul: 07:30-09:00 - Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Slavoslovia mare; 09:00-12:00 - Sfânta Liturghie arhierească; 16:00 - Ceasul IX, Vecernia mică și Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 17:00 - Parastasul Voievozilor (Cetatea de Scaun a Sucevei); 19:00-23:00 - Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul).
Comentarii