În fața a aproximativ 1.500 de spectatori, Foresta a câștigat cu scorul de 2-1 confruntarea cu Dante Botoșani și s-a calificat în play-off-ul Cupei României. Partida nu a fost deloc una ușoară, pentru că adversarii au dat o replică dârză. După o primă repriză albă, botoșănenii au deschis scorul în minutul 48 prin Piquionne, care a înscris imparabil cu capul, bară-gol, după un corner. Imediat, oaspeții au avut o bună oportunitate de a-și majora avantajul, însă șutul lui G. Popovici a lovit bara din stânga a porții apărate de Niga. Încurajați din tribune, „forestierii” au restabilit egalitatea în minutul 58 prin Chika, care a primit de la Filip o pasă la limita ofsaidului și a șutat pe jos, printre picioarele portarului Ailenei. 2-1 s-a făcut în minutul 65, în urma unei execuții de excepție a lui Căinari, care a expediat mingea direct la vinclu, dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri. Finalul a aparținut sucevenilor, ratările lui Chika și Samson, în două rânduri, exasperându-l pe antrenorul Dorin Goian.
Foresta: Niga – Cimbru, Makongo, Botezatu, Nițu – Mihalciuc (86 Mirică), Samson – Tănasă (19 Netbai, 86 Muntean), Filip (81 Grosu), Căinari – Chika. Antrenor: Dorin Goian.
Dante: Ailenei – Ababei, Forizs, Felix, Balint, Asofiei, Nechita, Asăvoaie, Maxim, G. Popovici, Piquionne. Au mai intrat: Deleanu, Codău, Bolu. Antrenor: Alexandru Ciobanu.
Comentarii