Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în cursul zilei de joi, în cadrul unei discuții cu conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost informat, în calitate de titular al investiției, că a fost emis avizul pentru Analiza Multicriterială 1 pentru Varianta Ocolitoare Gura Humorului. Gheorghe Flutur a spus că, în aceste condiții, luna viitoare va avea o dezbatere publică pe marginea acestui proiect și vor începe procedurile pentru licitația de execuție.

„Este important că s-a trecut de cea mai importantă etapă și putem spune că suntem destul de avansați cu realizarea primului tronson al Autostrăzii Nordului, centura Gura Humorului fiind parte din autostrada A 14”, a precizat Flutur. El a arătat că CNAIR a avizat proiectul pentru centura Gura Humorului, fiind luate în calcul inițial trei variante, iar în urma AMC 1 au rămas două variante.

Astfel, prima variantă, cu o lungime de 10,078 de kilometri, se desprinde din drumul de mare viteză Baia Mare - Suceava, pe raza localității Frasin, care va fi și punct de început al variantei de ocolire Gura Humorului, unde este prevăzut un nod de urcare din drumul național 17. Potrivit șefului administrației județene, în continuare se traversează cu un pod de aproximativ 280 metri râul Moldova, se intersectează cu drumul județean 177D, râul Moldova și Humor, pe care le supratraversează printr-un viaduct de aproximativ 5.120 metri ajungând până în zona de sud, în proximitatea gropii de gunoi sigilată a orașului Gura Humorului. „O ultimă supratraversare se va realiza pe raza localității Păltinoasa, peste drumul județean 177C, unde este prevăzut un pasaj de 40 metri. Traseul se finalizează și se conexează la traseul stabilit prin proiectul drumului de mare viteză Baia Mare - Suceava, unde pe raza comunei Păltinoasa se va realiza un nod rutier care se va descărca în sensul giratoriu existent aflat la intersecția dintre DN 17 și DN 2E.

Traseul trece pe lângă aria protejată Piatra Pinului, iar nodul de la capătul traseului intersectează aria naturală Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși.

Datorită restricțiilor avute în zona ariei protejate, pe această zonă viteza de proiectare se va reduce la 80 km/h pe aproximativ 1,5 km”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că a doua variantă luată în calcul, cu o lungime de 8,281 km, începe la fel ca prima, dar va traversa drumul național 17 și calea ferată prin intermediul unui viaduct de aproximativ 200 metri, unde este prevăzut un nod rutier. Ulterior va urmări traseul primei variante, fiind prevăzut un viaduct peste DJ 177D, peste râul Moldova și râul Humor de aproximativ 5/120 m, până în proximitatea kilometrului 6+500, unde acesta face o buclă spre nord, ocolind pe la sud groapa de gunoi a orașului, și supratraversează cu un pasaj de 40 m DJ 177 C. În zona kilometrului 9+400 se va realiza un nod rutier care va asigura coborârea, respectiv urcarea pe varianta de ocolire, asigurând toate relațiile de mers.

Gheorghe Flutur a subliniat faptul că traseul propus nu afectează zone naturale protejate, cele mai apropiate arii fiind aria protejată Piatra Pinului și aria naturală Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși.

El a mai spus că în ambele variante, pe coridorul viitoarei șosele de centură nu se află terenuri contaminate și nici clădiri care necesită demolare.