Returul Ligii a III-a începe sâmbătă, cu Foresta în postura de lider autoritar al Seriei I. Sucevenii au avut un parcurs peste așteptări în prima parte a campionatului, așa că pornesc drept mari favoriți în confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, împotriva nou promovatei Rapid Brodoc, meci care va începe la ora 15.00. Și asta în condițiile în care „galben-verzii” vor trebui să se descurce în confruntarea cu vasluienii fără aportul a patru jucători. Andrei Tănasă, Vlad Cimbru și Andrei Mirică sunt accidentați, în vreme ce atacantul basarabean Daniel Muntean, în vârstă de 18 ani, transferat în această vară de la Zimbru Chișinău, a fost convocat la echipa națională de tineret a Republicii Moldova, urmând să lipsească de la echipă în următoarele două săptămâni.

Sezonul de toamnă va continua, fără etape intermediare, până pe data de 3 decembrie, interval de timp în care se vor desfășura și primele 6 runde din retur. Sezonul de primăvară va debuta pe 11 martie 2023.

La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out. Apoi, primele două clasate în play-off merg în semifinalele barajului de promovare, iar ultimele două clasate în play-out vor retrograda în ligile județene.

Programul etapei a X-a:

Foresta Suceava – Rapid Brodoc

Știința Miroslava – Bucovina Rădăuți

Șomuz Fălticeni – Viitorul Darabani

Ceahlăul Piatra Neamț - Csikszereda II

CSM Bacău – Dante Botoșani

Clasament Seria I
1. Foresta Suceava 9 7 1 1 18-5 22
2. Dante Botoșani 9 5 1 3 13-12 16
3. Știința Miroslava 9 5 0 4 12-9 15
4. CSM Bacău 9 4 3 2 12-10 15
5. Ceahlăul P. Neamț 9 5 2 3 21-13 14
6. Șomuz Fălticeni 9 4 2 3 14-8 14
7. Bucovina Rădăuți 9 4 1 4 14-9 13
8. Rapid Brodoc 9 2 1 6 11-21 7
9. Csikszereda II 9 1 3 5 3-13 6
10. Viitorul Darabani 9 2 0 7 7-25 6